Crestinii au intrat in Postul Pastelui, iar Biserica Ortodoxa - in campanie electorala. La trocurile si aliantele dintre partide vor veni popii neamului, intre un parastas si un botez, pentru a ciupi cu evlavie si ei din beneficiile alesilor locali si judeteni.
Anul trecut Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) a decis ca preotii nu au ce cauta in politica, pe liste de partid sau independenti. Implicarea lor in viata comunitatilor unde slujesc este suficienta prin insasi natura profesiei. Un preot care slujeste in biserica va avea intotdeauna un cuvant greu de spus cu privire la influentarea deciziilor comunitatii. Judecata Sinodului de atunci a fost inteleapta.
Ce i-a determinat insa pe slujitorii neamului, cu pontaj direct la Poarta Raiului, dar si cu galbiori primiti din vistieria statului si a credinciosilor, sa lase balta cele sfinte si sa intre in politica? Patriarhia Romana se justifica sustinand ca ultima hotarire a Sinodului este aplicabila numai pana cand "se vor gasi membri ai laicatului ortodox, bine pregatiti, pentru a reprezenta interesele comunitatilor locale". Cu alte cuvinte, tagma preoteasca si calugareasca si-a asumat si un rol de formare a noilor politicieni, dupa care se vor retrage in altare. Oare?!
Cred ca Biserica ar trebui sa vegheze mai degraba la pastrarea statutului ei, de separatie fata de puterea laica. Interferand cu cele lumesti, s-ar putea ca sfintiile lor sa aiba surprize in propriile parohii, de genul unor interventii ale politicului in propria agheasma.
Pe de alta parte, Sinodul BOR isi joaca la ruleta politica cel mai de pret bun: increderea populatiei in Biserica. Oricat s-ar stradui sa faca bine comunitatilor pe care le reprezinta in consiliile locale sau judetene, Biserica nu poate garanta pentru firea umana. Un preot, cat de dedicat ar fi el slujirii divine, la urma urmelor nu este decat un om vulnerabil la ochiu' dracului sau la alt gen de tentatii. Efectul unor scandaluri politice de coruptie, in care sa fie implicati oameni ai Bisericii, ar fi catastrofal pentru imaginea si increderea populatiei in ea.
Patriarhul Daniel, sub influenta caruia s-a luat decizia Sinodului de a permite prelatilor sa intre in politica, uita un episod istoric in care Biserica neamului s-a implicat, efectele fiind catastrofale. In 1938 regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, Parlamentul si a abrogat Constitutia, aducand la putere propriul partid (Frontul Renasterii Nationale - n.r., va aduce aminte de un alt front, cumva?). Pentru a conferi dictaturii regale proaspat instalate o bruma de popularitate, a pus in fruntea guvernului pe fiul de iobag ardelean ajuns Patriarh, Miron Cristea. Biserica ajunge astfel sa gireze acte antidemocratice si represive fara precedent. In mai putin de doi ani Romania era dezmembrata si tarita in valtoarea celui de-al Doilea Razboi Mondial...