Nu se putea sa treaca o saptamana fara ca macar un mic scandal sa se iveasca la orizontul dintre cele doua palate. Acum a fost randul dosarelor cu care se capatuisera ministrii mai "descurcareti" din vechile si mai noile cabinete Tariceanu. Daca dinspre Cotroceni adia o briza de DNA (nu acidul dezoxiribonucleic, ci mult mai prozaicul Departament Anti-Coruptie), dinspre Palatul Victoria se rostogolea un adevarat taifun de acuze la adresa profesionalismului cu care presedintele Basescu intocmise dosarele de trimitere in ancheta a fostilor si actualilor ministri care calcasera pe bec.

Pe de o parte, Basescu cerea pe un ton ultimativ ca toti demnitarii suspectati de coruptie sa fie cercetati de DNA, argumentand cu egalitatea universala in fata legilor, pe de alta parte, premierul Tariceanu explica de zor ca doar Parlamentul poate controla actiunile unor ministri, pentru ca acestea sunt decizii politice, iar justitia nu poate cenzura o asemenea actiune. Iar apa la moara i-a fost data de interimarul de la Justitie, Melescanu, care s-a prevalat de orice chichita birocratica pentru a intarzia declansarea cercetarilor.

Evident ca Basescu nu a renuntat la planul sau de a-i vedea pe toti "baietii destepti" din subordinea lui Tariceanu dand cu subsemnatul la DNA, asa ca meciul inceput inca de pe vremea referendumului a intrat intr-o noua repriza. Acum, trofeul pare sa fie reprezentat nu atat de rezultatul concret al cercetarii ministrilor, ci mai mult de cota de capital politic pe care o va acumula castigatorul acestui pseudo-razboi.

Faza incepe sa semene din ce in ce mai bine cu un episod din "Stapanul Inelelor", cand ajutorul vrajitorului cel rau se dadea de ceasul mortii sa se puna bine si cu aparatorii Binelui, dar si cu stapanul sau cel negru la inima. Daca fictiunea se va materializa si in planul real al politicii romanesti, n-ar fi exclus sa vedem cum blajinul Mele, cum este alintat actualul ministru interimar de Justitie, se va cocota intr-un fotoliu mai inalt decat celelalte de la Palatul Victoria. Insa, in acest caz, daca il consideram pe Tariceanu vrajitorul cel rau si pe Basescu vrajitorul cel bun, iar firul epic al cartii va fi respectat, Melescanu ar trebui sa fie cu bagare de seama. In carte, jocul lui ambiguu a fost strasnic pedepsit, iar el a ramas incuiat in turn, sa cugete si sa priveasca in zare. Degeaba.